Playfilm – Maze Runner: The Scorch Trials e cel mai bun film cu zombi al anului
Maze Runner: The Scorch Trials (Labirintul: Încercările focului) rulează în cinematografele din România. Noi am fost la avanpremieră, la Grand Cinema and More, și aceasta este recenzia noastră pentru el.
Anul trecut am văzut un nou val de producții cinematografice bazate pe romane de succes. E o rețetă care a funcționat în trecut, iar Hunger Games este, poate, cel mai bun exemplu recent. Dintre toate filmele de anul trecut, mi-au rămas în minte Divergent și The Maze Runner, nu pentru că ar fi fost incredibil de bune, ci pentru că au avut finaluri în coadă de pește și au reușit să-mi stârnească curiozitate.
Partea a doua de la Divergent, numită Insurgent, a reușit să mă facă să sforăi la mai puțin de jumătate de oră și aveam emoții în legătură cu Maze Runner din acest motiv. Mă bucur că m-am înșelat.
Acțiunea din Labirintul: Încercările focului începe exact de unde ne-a lăsat prima parte. Thomas, alături de ceilalți care au reușit să scape din labirint, se trezește în elicopter, din cauza focurilor de armă și a țipetelor și este dus într-un loc în care alți supraviețuitori ai labirintelor ar trebui să fie ținuți în siguranță și departe de WCKD (RAU), dar și de către cei infectați de Văpaie, boala misterioasă la care tinerii sunt imuni.
Ca să nu vă dau prea multe detalii, voi spune doar că protagoniștii ajung să evadeze și să descopere lumea distrusă de afară. Aici filmul SF se transformă într-un horror de toată frumusețea. Se pare că cei infectați de Văpaie nu mor, ci se transformă în zombi înfiorători, numiți Cranks, înfometați și rapizi.
Norocul lui Thomas este că aceste creaturi par să fie active doar noaptea, stând ascunse în timpul zilei, așa că echipa ajunge, într-un final, la destinație: un grup de rebeli care ar putea să îi ajute pe tineri. Spre final filmul aduce o răsturnare de situație, dar una destul de previzibilă, și se termină la fel ca primul, adică în coadă de pește.
Filmul este tot presărat cu acțiune și a reușit să mă țină, de la început până la sfârșit, în suspans, lucru pe care l-am apreciat. Scenele de horror sunt alternate cu alte conflicte, așa că nu este un film de la care să pleci cu senzația că nu vei mai dormi bine la noapte. E un mix foarte bun de blockbuster, SciFi și horror.
Jocul actorilor nu este de Oscar, dar nu e nici rău, iar la cât de antrenante sunt scenele, nu prea ai să dai mare importanță acestui aspect. Efectele speciale sunt bune și, în calitate de fan al curentului zombi, pot să apreciez și cum au fost gândiți aceștia.
Există câteva găuri în scenariu care nu mi-au plăcut, dar nu sunt majore, și niște replici care te fac să te îndoiești de inteligența protagoniștilor uneori.
Una peste alta, filmul este mai bun decât prima parte și vă recomand să-l vedeți. Chiar și cei care nu au văzut prima parte se pot bucura de el, deoarece reia toate informațiile importante, lucru care îl transformă într-o producție de sine-stătătoare.